Cele mai scumpe desene de pe Harta României. Cum se cheltuie zeci de milioane de euro anual pe SF-uri inutile

Cele mai scumpe desene de pe Harta României. Cum se cheltuie zeci de milioane de euro anual pe SF-uri inutile
Publicat: 06/05/2016, 15:13

„Asistăm la un exces de studii de fezabilitate. Sigur că, de multe ori, acest exces ar fi binevenit, dacă s-ar concretiza în proiecte aprobate. Din păcate, numărul proiectelor, studiilor de fezabilitate care nu se transformă în proiecte este foarte mare. Aici au o vină, după părerea mea, și cei din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care ar trebui să aibă permanent discuții cu ordonatorii principali de credite de la unitățile administrativ-teritoriale, să explice că aceste studii trebuie cântărite cu grijă”, a spus Văcăroiu, la finalul audierilor din Comisiile de buget-finanțe care au aprobat bugetul instituției.

El a precizat că aceste studii de fezabilitate „sunt legale”, nefiind vorba despre probleme de competența procurorilor, însă este o problemă pentru bugetele locale pentru că aceste studii nu sunt și puse în practică. Potrivit șefului Curții de Conturi, din eșantionul de 1.000 de comune, orașe și municipii verificate, în 2014, de către instituție, s-au constatat pierderi de aproximativ 30 de milioane de euro, iar suma ar putea fi chiar dublă având în vedere că România are aproximativ 2.600 de unități administrative.

Pe de altă parte, șeful Curții de Conturi a afirmat că, în raportul instituției pe 2014, constatările în privința veniturilor suplimentare de încasat și prejudicii se ridică la circa 1,2 miliarde de euro, bani pe care statul ar trebui să îi recupereze.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Interdicție pentru toți șoferii din România. Este ilegal. Te alegi cu dosar penal
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru...
×